Comuna Ciprian Porumbescu se afla la 18 km vest de orasul Suceava, invecinandu-se cu localitatile:
Ilisesti la nord
Stroiesti si Zaharesti la est
Vornicenii Mari si Dragoiesti la sud
Paltinoasa la vest
Vechea denumire a localitatii era Stupca.Comuna Stupca a luat fiinta din vremuri indepartate(anul 1350),dar din documentele de cancelarie Domneasca(anul 1546) purtand pecetea lui Petru Rares aminteste de Stupca,sat domnesc ascultator de Ocolul Sucevei.
In anul 1615 voievodul Stefan Tomsa dezlipeste satul Stupca de la Ocolul Sucevei si il daruieste Manastirii Solca.
Localitatea Stupca a fost un sat de Stupari,denumirea de “Prisaca” existand si in momentul de fata a unei tarlale din camp,fosta asezare a localitatii.
Denumirea de Supca venind de la vechea indeletnicire a locuitorilor care ingrijeau albine.
Dupa ce a ars din temelii de doua ori tot satul,s-a mutat spre padure,unde se afla si astazi, iar pe vechiul amplasament existand doar “Casuta” plina de icoane,unde se spune ca acolo a existat biserica.
Faptul ca aceasta localitate a renascut din propria cenusa dovedeste capacitatea de munca,energia si vointa generatiilor succesive care au trait pe meleagurile acesteia.
Satul a fost condus de boieri,care detineau cele mai multe suprafete de teren agricol(mijlocul secolului al VII-lea- boierul Raul,in anul 1717-fratii Iordache Serban si Toader Cantacuzino,in 1803 Vasile Toma si Toader Bals.) In anul 1775 -trecerea sub austrieci. satul trece in arenda fratilor Dobrobolschi si Bruchental.
In anul 1834 satul este cumparat de fratii macedo-romani Manolache si Nicolae Niculita Popovici pentru suma de 700 de ducati.
A urmat alt boier-Dimitrie Costin(1853-1902)
Dupa anul 1848 cu jumatate din mosia Stupca au fost improprietariti taranii ca urmare a desfiintarii iobagiei.
In anul 1908 (dupa rascoala din 1907) s-a desfiintat robota,claca si alte poveri.
In anul 1924 in urma altei razmerite a taranilor condusa din umbra de invatatorul C.Breteanu ,au fost improprietariti taranii cu alta parte a mosiei boieresti.La aceasta razmerita au participat si femeile in frunte cu Bordeanu Varvara si Bilan Casandra care au atentat la viata boierului.
Boierul Dimitrie Costin a fost ctitor la biserica din sat contribuind in cea mai mare masura la construirea noii biserici (27.10.1889) donand si gradina din preajma unde acum se afla cimitirul bisericii, el fiind inmormantat langa biserica.
Inaintea celui de-al doilea razboi mondial in comuna Stupca existau 3 pravalii,4 carciumi,o moara,o ferarie,o cizmarie si cativa lemnari.Foarte putini gospodari erau bogati, majoritatea fiind mijlocasi dar si multi saraci, din acestia din urma fiind multi tigani(acestia fiind adusi ca robi de catre boieri asezati in marginea de nord a localitatii unde traiesc si astazi).
Denumirea localitatii Stupca se schimba din anul 1953 purtand numele marelui compozitor Ciprian Porumbescu,cel care a copilarit, a compus si a murit in localitatea Stupca(2.10.1853-6.06.1883)
Comuna Ciprian Porumbescu se mandreste cu acest nume, care I-a dus faima peste hotarele patriei, la noi venind sa viziteze atat muzeul cat si casa memoriala a marelui compozitor, turisti din toate colturile tarii dar si multi din strainatate.
Multi din gospodarii satului, cu timpul s-au ridicat prin munca si sarguinta, in momentul de fata(2005) existand in comuna numai putin de 8 buticuri si 1 magazin, 30 tractoare cu utilajele aferente, 8 combine pentru cereale,o moara, 2 cazane de rachiu,peste 50 de autoturisme.
Principala ocupatie a locuitorilor este agricultura(atat productia vegetala-predominand cartoful,cat si cresterea animalelor-vaci pentru lapte,oi,porci.)
Suprafata comunei Ciprian Porumbescu este de 3052 hectare din care :
1503 ha arabil; 70 ha neproductiv
235 ha pasuni; 55 ha drumuri
154 ha fanete; 18 ha linie ferata CFR
4 ha livezi; 41 ha ape
172 ha intravilan 800 ha paduri
Clima este moderata prielnica agriculturii,semnalindu-se in ultimii ani seceta (2001-2004)dar si ploi torentiale abundente cu revarsarea paraului Stupca (2004).
Populatia comunei in numar de 2135 sufletedin care 1073 femei si 1062 barbati este formata in majoritate din romani ortodocsi(exista si alte confesiuni religioase-penticostali si adventisti) dar si un numar semnificativ de rromi.
Centrul civic este strajuit de cateva constructii mai impunatoare:
biserica,muzeul,casa memoriala,2 scoli,casa parohiala
dispensarul,magazinul SC ALIMAR –fostul magazin satesc si primaria.
In momentul de fata se fac eforturi pentru construirea sau cumpararea unei cladiri in care sa functioneze caminul cultural,constructie strict necesara.
Comuna Ciprian Porumbescu se mandreste cu gospodarii sai oameni statornici, harnici, bine asezati care stiu a invarti hora cat si coasa si care tin la obiceiurile mostenite de la inaintasii lor.
Back
|